I AMsterdam

În noaptea revelionului 2010-2011 mi-am propus ca în anul ce vine să ies cel puţin o dată din ţară, nu contează unde, doar să-mi canalizez toate forţele către acest scop. Nu aveam idee cât de mult îmi va reuşi acest lucru dat fiind că nu-i de ici de colo. Totuşi subconştientul parcă a lucrat şi a transmis mesaje subliminale persoanlor potrivite şi aşa s-a făcut ca în luna iunie mi s-a propus să plec pentru patru zile în Amsterdam, în interes de serviciu bineînteles. Nu trebuie să vă spun că în capul meu erau în acel moment sute de fotografii, arhitectura clădirilor din centrul oraşului, multe biciclete, Red Light District, brownies şi oraşul în care îmi doresc să locuiesc la un moment dat.

După multe incurcături cu cazarea şi data plecării m-am regasit în drum spre aeroport în data de 22.06. Am zburat cu KLM (macheta Boeing-ului de pe birou pare să fi fost un semn). Zborul a durat apoximativ doua ore şi jumătate, a fost comod şi spectaculos.

Ca să se poziţioneze pentru aterizarea pe aeropotul Schiphol, aeronava trebuie sa iasă puţin spre ocean, moment de intensitate maximă pentru că sub tine nu ai nimic altceva decât o mare întindere de apă. Aici am avut parte de o privelişte uimitoare: ferma de mori de vânt din ocean, la câţiva km de coastă olandeză.

Îmi este clar că voi fi uimit de ve voi vedea în continuare şi de asemenea mă întreb dacă voi mai vrea sa plec de aici.

Aterizarea plus drumul pănă la terminal au durat aproape 10 minute. Motivul? Aeroportul are:

• şase piste de aterizare/decolare
• 165 porţi de îmbarcare

Aş fi făcut o comparaţie cu Aeroportul "Henri Coanda", dar nu am gasit date. Poate mă ajutaţi voi, deşi nu există termen de comparaţie.

Ai zice că este uşor să te pierzi în acest mic "cartier" de la periferia Amsterdamului. Greşit! Trebuie să fii orb, dar chiar şi atunci ar veni un amabil angajat al aeroportului să te ajute. Aeroportul este împânzit cu semne mari, clare, poziţionate corespunzător, cu o logică (o să ma auziţi spunând foarte des acest cuvânt în acestă postare). Nu m-am dezmeticit pănă nu am ajuns la hotel, nici măcar aparatul nu am fost în stare să-l scot pentru a face câteva poze in aeroport.

La ieşire din Schipol ai o sumedenie de variante de transport, catre oras, catre alte orase cum ar fi Rotterdam. Dintre toata variantele doua mi-au atras atenţia:

1. Trenul intercity care are staţie sub aeroport
2. Autobuzul 300 care are propria lui soşea cu două benzi

Am plecat de acolo cu cea de-a doua variantă. Am ajuns la hotel in 7 minute (două staţii). Având propria lui sosea trece pe sub autostrada printr-un tunel, nu are semafoare decât în staţii şi merge cu viteză mare.

Click pentru a mării

Click pentru a mării

În prima zi am mers în centrul oraşului cu acel intercity de care vă povesteam. Ştiam că Amsterdam este renumit pentru multitudinea de biciclete, dar nu mă aştemptam ca pistele de bicicletă să fie amenajate cu atâta dedicare. Nu-i de mirare că acolo toată lumea pedalează.

De la stânga la dreapta: trotuar, alee de biciclişti, două benzi de autobuz, şosea de centura cu trei benzi pe sens.

Surprizele continuă să apară pe măsură ce mă aproprii de oraş. Pistele de biciclişti se întind inclusiv în paralel cu autostrada astfel încât poţi pedala din centrul Amsterdamului pănă la periferie unde sunt birouri.

Trenul ajunge pănă în centrul oraşului unde are amenajată o gară imensă: "Amsterdam Centraal". Imediat ce ieşi din gară eşti întâmpinat de:

Biciclete

şi de:

Parcare supraetajată pentru biciclete

Şi in general foarte multe biciclete, de toate felurile:

 

Este uimitor cum toţi locuitorii oraşului au şi folosesc bicicleta ca principal mijloc de transport. Toti de la oameni la costum, punkeri, rockeri, elevi şi vârstinici merg pe bicicletă.

Îmi place, îmi place, îmi place. Aveam aparatul la gât, dar abia mă puteam concentra să fotografiez. Arată atat de bine totul, chiar daca e zarvă şi strazile principale sunt pline, poţi oricând să te refugiezi printre străduţele centrului vechi brazdate de canale pe care se fac croaziere şi împrejmuite de clădiri in stilul specific.

Toate aleile sunt pavate în acelaşi stil, iar clădirile au fost toate renovate pastrând uniformitatea şi arhitectura specifică. Lăţimea străduţelor nu permite trafic auto intens, defapt maşinile nici nu sunt permise în aceste zone, cu excepţia locatarilor şi oricum contra unei taxe.

Am vrut sa închiriez o bicicletă, dar am preferat să merg pe jos, să mă opresc şi să observ detaliile, care nu sunt deloc puţine.

Curioasă micuţa

Am vizitat şi faimoul cartier roşu "Red Light District" unde evident că nu ai voie să fotografiezi. Deşi la primul contact ochii ţi se fac cât cepele şi sângele începe să fiarbă în tine, după câteva minute începi să te simţi ciudat mergând printre vitrine ca printr-un muzeu. Olandezii sunt foarte dezinhibaţi şi nu le ruşine să recunoască sexul ca pe o industrie, chiar se pare că le merge destul de bine.

Am ajuns din întâmplare (spun din întâmplare nu pentru că nu ar fi un obiectiv important, dar pentru că nu ştiam sa ajung) la sala de concerte "Concertgebouw" şi muzeul national "Rijksmuseum". Tot în zona era şi muzeul "Van Gogh". Toate aceste trei obiective sunt despărţite de un parc măricel "Museumplein" unde "IAMSTERDAM" işi plasează sigla.

Concertgebouw

Rijksmuseum

Museumplein

IAMSTERDAM

IAMSTERDAM este un portal atât pentru turişti cât şi pentru locuitorii oraşului, înfiinţat de primaria oraşului în colaborare cu ministerul de turism (acolo ceva funcţionează). Este foarte util pentru cineva care nu a luat contact niciodată cu Amsterdam şi oferă informaţii despre evenimentele importante ce se deşfăşoară în orice moment în oraş.

Am plecat de acolo pe 25.06 cu dorinţa de a reveni. Deşi oamenii sunt puţin prea serioşi pentru mine, îmi place ca acolo lucrurile se întâmplă. Normal că toată lumea merge pe biciclete, au piste adevărate, au condiţii. Normal că acolo se munceşte şi nu exista cerşetori, sunt motivaţi de condiţii bune. Nici măcar caini n-am văzut pe străzi.

Cu toate astea nu cred că la noi se va ajunge vreodată la aşa ceva. La noi nu există mentalitatea necesară, avem cu ce, dar n-avem cu cine. De multe ori spun ca românii primesc ceea ce merită.

Încerc să mă consolez cu gândul că noi doar suntem foarte mult în urmă şi că ne vom redresa la un moment dat. Pănă atunci îmi caut apartament în Amsterdam. Nu mă întelegeţi greşit, îmi iubesc ţara, dar nu pentru traiul pe care îl am aici, ci pentru pământ, munţi, peisaje şi locuri uitate de lume.